Ceramică sarmatică

SECŢIUNEA II: SISTEMUL DE REFERINŢĂ

CAPITOLUL 4. REFERINŢA DIACRONICĂ

4.1. Ceramica daco-romană

[p.61]

4.1.5. Analogia sarmatică

Din orizontul cronologic al secolelor II-III mai este de luat în consideraţie elementul sarmatic, cu o semnificativă istorie la Dunărea de Jos. Am ocolit însă exemplificările de pe siturile muntene[1], pentru a evita pe cât posibil aspectele contaminate. De exemplu, sarmaţii de la Târgşor sunt identificabili în primul rând prin elementele definitorii de ritual funerar[2] şi mai puţin pe cele de inventar; obiecte tipic sarmatice se întâlnesc şi în morminte cu ritual străin, dar şi în aşezarea dacică alăturată, din secolele II-III. Simetric, nu tot inventarul mormintelor sarmatice

[p.62]

este cu necesitate de sorginte culturală sarmatică, unele obiecte ceramice putând fi produsul dacilor cu care, evident, conlocuiau[3]. Am ales un lot ceramic din secolele I-II, provenit din mai multe necropole sarmatice din Basarabia şi Ucraina sudică[4]. Nici aşa problema contaminărilor nu este rezolvată, nu numai pentru că ceramica lucrată la roată este importată, cel mai adesea din mediu carpic[5], sau pentru că unele forme lucrate cu mâna, precum căţuile cu perforaţii, sunt, morfologic, aidoma celor dacice, ci şi fiindcă convieţuirea sarmato-dacică era suficient de notorie pentru a fi atestată de izvoare (tirageţii sarmatici[6]); e vorba însă de alte contaminări decât acelea datorate geţilor din Câmpia Română.

Lotul selecţionat cuprinde numai ceramică lucrată cu mâna[7], de o mare diversitate morfologică (Anexe, Secţiunea IV, D, p. 134), cu o pastă cu cioburi pisate, cu frecventa decorare cu crestături a buzei. Populaţia sarmatică, răspândită nu numai la Dunărea de Jos, dar şi la Dunărea Mijlocie, pare să fi avut un rol în configurarea culturilor medievale timpurii, pe arii largi, înainte de a rămâne un nume în istorie; cel puţin aceasta este sugestia analizelor de analogie relativă (Anexe, Secţiunea V, A, începând cu p. 269).

- grupa 7 sarmatică (poz. 136) este de găsit în companie slavă: grupa 4b din Slovacia (secolele VI-VIII) şi grupa 1b din Polonia (aceasta din urmă este o analogie îndepărtată, existând nu mai puţin de 5 diferenţe);

- la pagina 278 găsim grupa sarmatică 2 (poz. 410) în compania grupei 3a de la Codân; este de remarcat că grupa 3a de la Codân nu are corespondent în lumea slavă şi este de căutat în Moldova, probabil;

- grupa sarmatică 4 (poz. 485) este într-o strânsă analogie cu grupa Penkovka 8; chestiunea este interesantă şi subliniază “detaliul” că, deşi este adevărat că ceramica Penkovka se originează în ceramica lucrată cu mâna din arealul ucrainian al culturii Cerneahov[8], aceasta din urmă este – de ce să nu-i spunem pe nume? – ceramică de sorgite sarmatică (ca într-un banc cu Radio Erevan!);

- grupa sarmatică 1a (poz. 500) intră într-o combinaţie care poate să pară bizară, dar numai la prima vedere, fiind parte într-un complex analogic cu grupa micro-regională 3 de la Dulceanca şi cu grupa 8a din Slovacia (ambele pentru secolul VI); influenţa sarmatică în vestul Munteniei, mai greu de atestat ca pentru răsăritul provinciei, este totuşi identificabilă de analizele morfologice; mult mai interesantă este aici elecţiunea Muntenia vestică-Slovacia, pe care o vom întâlni frecvent;

- din lista următoare (A.2. – analogii relative după unghiurile specifice), fără a mai repeta situaţiile evidenţiate pe lista A.1., să remarcăm o nouă întâlnire între morfologia sarmatică (gr. 1a, poz. 966) şi formele de la Dulceanca, respectiv grupa 2a de la Dulceanca I şi grupa regională CR (= Câmpia Română) 6b (cu reprezentanţi şi la Dulceanca IV, gr. 2b, dar şi la Ciurel, inclusiv cu ceramică lucrată cu roata); chestiunea analogiilor cu Dulceanca este departe de a fi simplă, în termenii unui determinism istoric direct, fiindcă cel puţin două “embleme” sarmatice – crestăturile pe buze şi ceramica pisată în pastă – sunt absente; comentarii mai ample, însă, în capitolul 14; să spunem aici numai că forma în cauză pare să intre în repertoriul roman vechi;

Rata de integrare a lotului – în ciuda faptului că este cel mai vechi şi cu geografie periferică – este de – surpriză? – 44%. Direcţiile de elecţiune preponderente sunt spre ceramica nomazilor anţi (Penkovka), spre Codân şi spre Slovacia; dintre teritoriile slave primitive lipsesc referinţele la Ucraina şi Polonia. Nici Câmpia Română a secolului VI nu pare a fi străină de amintirea sarmaţilor.

Aş mai adăuga un detaliu analitic important: în ciuda a ceea ce se spune şi ce se crede despre morfologia sarmatică, configuraţiile cu picior şi talpă nu sunt foarte frecvente, ci, din contră, sunt chiar rare, cel puţin pe acest

[p.63]

lot; astfel, numai jumătate din piese au picior şi numai o cincime dintre acestea au talpă. Desigur, lotul este restrâns. Cifrele sunt însă alarmant de diferite de ceea ce se spune despre[9] şi nu pot fi modificate dramatic de analiza altor loturi din acelaşi orizont cultural.

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – ceramica romană timpurie din Oltenia

[6] Ptolemeu, Geographia, III, 10, 7 (v. comentariile la GROSU 1995, p. 121-122).

[8] RUSANOVA 1973, fig. 34 (în special textul însoţitor).

[9] BICHIR 1984, p. 31, unde se discută conformaţii cu picior şi talpă bine conformate, de tip sarmatic, cu referire expresă la ceramica din mediul sarmatic sau daco-sarmatic din Ungaria; la pagina 101 se reia chestiunea influenţei sarmatice asupra ceramicii muntene din sec. III, fără exemplificări şi clarificări (ce, cât).